E mult de citit...stiu...dar mi-a placut enorm si e bine de stiut.
Edgar Allan Poe, detinatorul adevararurilor relevate de anomaliile de gandire si starile de semivis, vise diurne, halucinatorii, s-a nascut la 19 ianuarie 1809, la Boston. Parintii lui, David si Elizabeth Arnold Poe erau actori ambulanti in trupa Green Players din Virginia.
Tatal, David Poe, fiul patriotului care luptase alaturi de La Fayette in Razboiul de Independenta, alcoolic si somer, isi paraseste familia, disparand fara urma. Edgar avea pe atunci doi ani. Elizabeth Poe, o femeie foarte tanara, si-a ingrijit cat a putut de bine copilul, interesandu-se si de soarta celuilalt, fratele mai mare al poetului, William, care statea cu bunicul din partea tatalui. In acest timp ea era insarcinata cu al treilea copil, Rosalie, care se va naste in imprejurari deloc favorabile. Saraca, zbatandu-se in mizerie, Elizabeth Poe se imbolnaveste. Ea moare la 8 decembrie 1811 la Richmond, rapusa de tuberculoza.
Mama sa a fost prima dintre femeile suferinde pe care Poe le va vedea murind de tuberculoza. Cei trei copii ai familiei Poe vor fi infiati de diferite familii.
Edgar este “adoptat” (niciodata legal) de scotianul John Allan, armator si negustor de marfuri exotice, tutun, alcool, cereale, stofe, cai si chiar sclavi. El va creste sub protectia doamnei Frances Allan si a sorei acesteia, Nancy. Intre 1815-1820, familia Allan locuieste in Scotia, apoi la Londra. In 1820 John Allan traverseaza o perioada dificila si se intorc cu totii la Richmond cu afacerile compromise.
In aceasta perioada Allan il inscrie pe viitorul mare scriitor la English Classical School si acum el va incepe sa compuna versuri satirice. Face o pasiune pentru Jane Stith Stanard, care insa moare de tuberculoza in aprilie 1824. In 1826 Edgar Allan Poe se inscrie la Universitatea din Virginia. Anul petrecut aici a fost prologul catastrofei ce urma sa aiba loc. Poe era un student foarte bun, dar jocurile de carti si bautura ii rapeau foarte mult timp. S-a compromis din cauza datoriilpr mari la carti, pe care nu le-a putut achita. John Allan a refuzat sa i le onoreze si astfel, dupa un semestru, se intoarce acasa.
Lucreaza o vreme la biroul lui Allan, insa, dupa certuri violente cu acesta, in pofida incercarilor de conciliere ale lui Frances, se indreapta spre Boston. Se inscrie in armata, ca simplu soldat, sub numele de Edgar A Perry.
La 28 februarie 1829, Frances Allan, cea de-a doua femeie importanta din viata lui, moare de tuberculoza. Edgar se muta cu rudele sale: fratele William, matusa Maria Clemm si cei doi copii ai ei, Henry si Virginia. Dupa ce in 1827 publicase volumul “Tamerlan si alte poeme”, care nu trezise interesul nimanui, in decembrie 1829 apare cel de-al doilea volum “Al Aaraaf, Tamerlan si poeme minore”, care primeste o recenzie elogioasa din partea faimosului autocrat al literaturii americane, John Neal. John Allan, care nu dorise sa finanteze acest volum, impresionat, il cheama acasa.
In 1830 Poe reuseste la examenul de admitere al Academiei . John Allan se recasatoreste si dupa ce afla despre o scrisoare a lui Edgar in care acesta afirma ca domnul Allan este rareori treaz, rupe definitiv relatiile cu el. Lipsa banilor a dus la ratarea carierei lui Poe. A fost dat afara de la West Point, incalcand dinadins regulamentul pentru a se elibera dintr-o situatie pe care nu o mai putea suporta. Gestul sau nu a fost privit cu dusmanie la Academie ci dimpotriva, i s-a permis sa stranga bani de la cadeti pentru a-si tipari Poemele . In acelasi an, in ziua de 2 august 1831 moare si fratele sau de tuberculoza.
In 1834 John Allan moare si Poe nu este mentionat printre mostenitori. Esecul sperantelor legate de situatia financiara a reprezentat o lovitura foarte grea, caci Poe era complet incapabil sa se adapteze realitatii.
De-a lungul timpului, Poe a fost redactor sef la diferite reviste literare importante, reusind sa creasca tirajul si numarul de abonamente la unele dintre ele. Trebuia insa sa-si schimbe vesnic serviciul, fie din cauza antipatiilor pe care le provoca , fie din cauza ca nu inspira suficienta incredere. Inca din 1835, pe cand lucra la Southern Literary Messenger, editorul Thomas White il ameninta cu concedierea daca nu se lasa de bautura, considerandu-l dezechilibrat si incapabil de a-si face corect meseria din cauza obiceiului de a consuma bauturi alcoolice inaintea micului dejun.
In anul 1836 Poe se casatoreste cu verisoara sa, Virginia Clemm, de numai treisprezece ani. Varsta atat de frageda a dezlantuit comentarii ostile. Printre ele, zvonul ca si-a preferat verisoara numai pentru ca nu dorea o casatorie adevarata. Cert este ca scriitorul a suferit foarte mult in timpul celor sase ani de agonie, cand Virginia se stingea de aceeasi teribila boala : tuberculoza, traversand in permanenta stari contradictorii, culminand cu depresiile care il afundau in bautura.
Poe a descris ingrozitoarea tragedie a casniciei sale intr-o scrisoare impresionanta citata de Buranelli in cartea dedicata artistului. Dupa relatarea ciclurilor de criza si insanatosirea partiala a Virginiei, ii marturiseste lui George Eveleth : “De fiecare data simteam agonia mortii ei si la fiecare agravare a bolii o iubeam mai inflacarat, agatandu-ma de viata ei cu o incapatanare disperata . Dar eu sunt constitutional o fire sensibila de o nervozitate mai mult decat neobisnuita. In timpul acestor crize, cand nu mai eram constient de nimic, beam, Dumnezeu stie cat de des sau cat de mult. ”
Virginia moare la 30 ianuarie 1847. Moartea ei i-a sfasiat inima si l-a slabit fizic, lasandu-l prada disperarii si bauturii. Sub ingrijirea doamnei Clemm , care ii ramane devotata, isi revine si incepe anul 1848 intr-o forma buna. Incepe s-o curteze pe poeta vaduva Sarah Helen Whitman, pe care o cere in casatorie. Data este fixata pentru 25 decembrie. Afland de incalcarea promisiunii de a nu mai bea, doamna Whitman rupe logodna. Poe incearca sa se sinucida cu laudanum.
Anul 1849 este rodnic din punct de vedere literar. Compune capodoperele “Pentru Annie”, “Eldorado”, “Annabel Lee” si “Clopotele”, o recenzie asupra lucrarii “Fabula pentru critici” de Lowell. O viziteaza pe Rosalie Poe la Richmond si o reintalneste pe Elmira Royster Shelton, cu care fusese logodit in tinerete si acum era vaduva. Se logodesc si fixeaza casatoria pentru 17 octombrie.
Cert este insa ca moartea Virginiei lasase urme foarte adanci. Din acel moment socurile si halucinatiile l-au urmarit cu o tenacitate si mai mare. Scrisorile , in special cele adresate femeilor, dezvaluie din ce in ce mai clar evolutia nevrozelor lui necrutatoare. La sfarsitul vietii suferea acut de mania persecutiei.
La sfarsitul lui septembrie 1849 se imbarca cu destinatia Baltimore, probabil cu intentia de a o aduce pe doamna Clemm de la New York. In data de 3 octombrie, la o saptamana dupa sosirea in Baltimore, este gasit delirand langa o sectie de votare. Moare la 7 octombrie 1849, unii spun ca dupa o betie urmata de convulsii de delirium tremens, altii sustin ca din cauza unor probleme cardiace sau chiar de epilepsie. Adevarat cauza a mortii nu se cunoaste insa cu certitudine. Edgar Allan Poe este inmormantat la Baltimore, Maryland.
Poe isi impunea singur aceste esecuri. Desi isi dorea sa fie admirat, se punea deseori in situatii in care stia sigur ca va inspira mila, va fi umilit, dispretuit si insultat. In asfel de stari sufletesti, a gasit izvorul si impulsul de a scrie opere precum “Demonul perversitatii” dar si “Pisica neagra” si “ Inima care-si spune taina”. Poe nu este singurul artist care considera ca tristetea este starea cea mai potrivita pentru actul artistic. Fire contradictorie, descris de unii si chiar de metodele lui de lucru drept un om rational si muncitor, doborat pe de alta parte de accese de melancolie, alcoolism, socuri si isterie, Poe se distinge tocmai prin descrierea impresionanta a starilor sufletesti.
Aceasta capacitate provine insa din autocunoastere, caci el isi cunostea foarte bine propriul suflet, propriile trairi si reusea astfel sa patrunda tainele sufletului omenesc. El ramane in istorie drept unul dintre scriitorii care au excelat in domeniul analizei psihologice si cu siguranta un geniu al literaturii universale, care a descoperit misterul subconstientului si al starilor de semivis si le-a transpus cu o maiestrie deosebita in literatura. Poe si-a rezumat cel mai concludent destinul tragic printr-un vers :
“Am fost - desi in vis doar - fericit !”
