Nebunul de Alb

de adrian maniu


Acum sunt mai pustiu ca-ntotdeauna
De cand ma simt tot mai bogat de tine
Si-mi stau pe tampla Soarele si Luna
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

Si uite n-are cine sa ne-ajute
Abia-si mai duce lumea ale sale
Pe un perete alb plin de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie

Prin gari descreierate accidente
Marfare triste vin in miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante
Copii fragili ducand parinti in spate
Si sanii gri de os aluncand pe pante
Iar albatrosi venind din zari uscate

Mi-e dor de tine si-ncerc sa-ti vad chipul
Te caut pe fiecare latura a firii
Si daca-n podul palmei-ncerc sa iau nisipul
Vad un inel jucandu-se de-a mirii

Ii vezi in batalii din vreme-n vreme
Ostasii garzii tale mi se-nchina
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu de la etajul treisprezece
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu intelegi de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit ci imbatat de vina

Lasand de fapt ambitiile de-o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati ca filele-ntr-o carte
Ne facem din sudoare sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Dar eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tampla Soarele si Luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie...